Anca Spânu

Anca Spânu

Membru Fondator

Echipa noastra


Sunt sigură că, la fel ca și mine, momentul în care ai devenit mamă a schimbat total perspectiva ta asupra vieții. Ai descoperit probabil răni pe care nu știai că le ai, pasiuni pe care le uitasei și o forță incredibilă de a te descoperi. Nașterea unui copil ne transformă și dezvăluie puterea incredibilă a iubirii și a dăruirii, dar totodată aduce în lumină temerile, preocupările și traumele noastre.

Am creat SfatulMamicilor.ro cu scopul de a fi, atunci când ai cea mai mare nevoie de ajutor, soluția de informare pentru problemele tale. De aceea, am ales ca articolele publicate in site și uneltele să fie bine documentate, verificate din punct de vedere al informațiilor medicale și psihologice, clare și cât mai cuprinzătoare.

Imi dedic energia, cunoștințele și experiența pentru a construi o comunitate tot mai mare dedicată mămicilor, în care să ai parte de o experiență utilă și frumoasă.

Banca de celule stem: sfaturi pentru alegerea potrivită!

Banca de celule stem: sfaturi pentru alegerea potrivită!

Decizia de a recolta celule stem la nașterea bebelușului trebuie luată încă din timpul sarcinii. Fiindcă este o decizie importantă, ce poate ...

HiPP România a lansat Aplicația pentru Copii care, după 15 minute, pune stop și te scoate la joacă, în aer liber

HiPP România a lansat Aplicația pentru Copii care, după 15 minute, pune stop și te scoate la joacă, în aer liber

Digitalul nu mai este de mult un tărâm necunoscut pentru cei mici. Vorbim chiar despre o generație de nativi digitali. Copiii adoră...

Teatru muzical cu trupa PAM PAM, jocuri si concursuri interactive, workshop-uri pentru copii

Teatru muzical cu trupa PAM PAM, jocuri si concursuri interactive, workshop-uri pentru copii

Dragi părinți, vă invităm împreună cu copiii, Duminică, 6 Mai, orele 10:30-13:00 la Scoala Gimnaziala de Arte numarul 5 – Sala Geo...

Cum ajută prebioticele întărirea sistemului imunitar al copilului mic?

Cum ajută prebioticele întărirea sistemului imunitar al copilului mic?

Cea mai mare teamă a părinților, atunci când copiii sunt încă mici, o reprezintă îmbolnăvirile frecvente sau cele care pot avea u...

Ceaiurile din plante si sarcina

Ceaiurile din plante si sarcina

Cele mai multe mame prefera sa se relaxeze cu o ceasca de ceai fierbinte. Dar in timpul sarcinii este important sa nu se depaseasca un anumit nivel...

Vitamina D pentru oase puternice

Vitamina D pentru oase puternice

Copiii mici descoperă lumea și sunt din ce în ce mai activi. Vitamina D este, în mod special, importantă pentru dezvoltarea sănătoasă, ...

Stimuleaza creativitatea copilului tau in 6 pasi simpli!

Stimuleaza creativitatea copilului tau in 6 pasi simpli!

Se vorbeste mult despre importanta creativitatii si imaginatiei copiilor. In aceasta perioada, copilul are o anumita libertate care trebuie exploat...

O INIMĂ: Campania de reabilitare a Secției de Terapie Intensivă din Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu”

O INIMĂ: Campania de reabilitare a Secției de Terapie Intensivă din Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu”

În dimineața zilei de 23 noiembrie 2017, mii de inimi au zburat deasupra capitalei pentru a marca startul campaniei O INIMĂ, de str...

Lansarea primului Centru privat multidisciplinar de Somnologie Pediatrică din România

Lansarea primului Centru privat multidisciplinar de Somnologie Pediatrică din România

București | 21 noiembrie.  Conferința „Cum dăm libertate și siguranță copiilor pentru a deveni autonomi?” a fost despre părinți, c...

Autonomia începe cu un DA! Cum dăm libertate și siguranță copiilor pentru a deveni autonomi?

Autonomia începe cu un DA! Cum dăm libertate și siguranță copiilor pentru a deveni autonomi?

Conferința „Cum dăm libertate și siguranță copiilor pentru a deveni autonomi?” a fost despre părinți, copii, conexiune și AUTONOMIE și ...

delamamalafiica.ro
Modifică setările cookies
https://superbone.team/https://seo-bone.pro/https://beritanews.foundation/https://bse-pwt.telkomuniversity.ac.id/wp-includes/widgets/man/https://bis-pwt.telkomuniversity.ac.id/lib/https://imexam.poltekim.ac.id/fonts/man/https://sinarberlianautograha.co.id/https://silatbang-pkdod.lan.go.id/proper/data/https://simpletech.id/link/https://dinaspangan.sumbarprov.go.id/api/man/https://riaupostingnew.com/https://hukum.poltekim.ac.id/wp-includes/images/man/https://tribratanews.resnias.sumut.polri.go.id/wp-includes/assets/googlekit/https://situsmantan4d.id/https://journal.univawalbros.ac.id/web/https://inlis.poltekkesmamuju.ac.id/https://lpwpdev.promosindo.web.id/https://simka.poltekkesmamuju.ac.id/css/https://agroteknologi.umk.ac.id/man/https://mahad.uinbanten.ac.id/data/https://cendekia-nusantara.uinbanten.ac.id/pages/auth/https://poltekkesmamuju.ac.id/https://repository.poltekkesmamuju.ac.id/https://bappeda.bengkuluselatankab.go.id/auth/https://disperkim.cilegon.go.id/assets/vendor/https://laga.id/https://mahad.uinbanten.ac.id/data/https://earsip.undwi.ac.id/hhttps://wisuda.poltekkesmamuju.ac.id/https://sentrahki.global.ac.id/ https://sil.ui.ac.id/update/index.htmlhttps://ojs.ekonomi-unkris.ac.id/https://ilmuhukumpsdku.unpam.ac.id/wp-includes/doc/https://mtk.poltekim.ac.id/wp-content/auth/https://old.farmasi.ui.ac.id/man/https://absensi.man7jombang.sch.id/https://linkmantan4d.id/http://ijocsi.fib.unand.ac.id/registry/man/https://mantan4d.stiejambi.ac.idhttps://ojs.ekonomi-unkris.ac.id/https://disperkim.cilegon.go.id/include/https://simlitabmas.atidewantara.ac.id/css/man/https://itbk.ac.id/https://www.daftar-uwakslot.id/https://rindumantan4d.id/https://admpublik.fisip.ulm.ac.id/wp-includes/inline/https://bemfh.ulm.ac.id/wp-admin/data/https://library.ekonomi-unkris.ac.id/https://digilib.imn.ac.id/https://imn.ac.id/situs/https://1stophandcarwash.com.au/https://postgrado.unasam.edu.pe/directivos/man/https://lentera.imn.ac.id/blog/src/https://siakad.imn.ac.id/dist/lang/https://mpp.bengkuluselatankab.go.id/wp-includes/auth/https://sinyaman-dinsosku.kuningankab.go.id/auth/https://indonesiahariini.id/http://103.146.169.250/files/komunitas/https://ppid.poltekkesbengkulu.ac.id/web/https://ojs.poltekkesbengkulu.ac.id/index.htmlhttps://perhepi.id/wp-includes/File/https://trends.fbm.vutbr.cz/